TRADIŢIE ARTĂ SPIRITUALITATE




“ÎN ALTAR SFÂRŞESC ŞI-NCEP CELE CE NU SE PRICEP” (T.ARGHEZI)




CONTRIBUIŢI LA REALIZAREA NOULUI ICONOSTAS ÎN “STILUL MĂNĂSTIRILOR DIN BUCOVINA”





În Biserica, spaţiul care ne atrage cel mai mult privirea este iconostasul sau catapeteasma, ale carui scene şi chipuri sfinte sunt fixate de tradiţie. Pe acest perete despărţitor între altar si naos sunt înfăţisate mai multe rânduri de icoane.


Începând de jos în sus, primul rând sunt icoanele numite împarateşti ale Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului. În stânga icoanei Mântuitorului, în acelaşi rând, este icoana hramului bisericii adică a sfântului căruia îi este dedicat lăcaşul de cult şi care este ocrotitorul lui.


În dreapta icoanei Maicii Domnului se află icoana unui sfânt însemnat. Pe uşile diaconeşti sunt zugraviţi arghanghelii sau sfinţii militari iar pe uşile împaratesti se reprezintă, de regulă, scena Bunei Vestiri, încadrată de cei patru evanghelişti. Al doilea rând de icoane de pe iconostas reprezintă, de regulă, 12 dintre cele 14 mari sarbatori numite împarateşti, în cinstea Mântuitorului Hristos şi a Maicii Domnului, având în centru Cina cea de Taina. În registrul următor sunt înfaţişaţi cei 12 sfinţi apostoli, având în centru pe Mântuitorul. Mergând în sus, rândul urmator este cel rezervat proorocilor Vechiului Testament, având în mijloc icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Deasupra acestui ultim rând de icoane se afla sfânta cruce, pe care este înfaţişat Mântuitorul rastignit, iar de o parte şi de alta Maica Domnului si Sfântul Ioan evanghelistul, de mici dimensiuni.


DĂRUIND PENTRU ÎNFRUMUSEŢAREA CASEI DOMNULUI ÎL VEŢI ÎMPRUMUTA PE BUNUL DUMNEZEU.


RUGACIUNI DE BINECUVANTARE SE VOR ÎNALŢA PENTRU DONATORII ŞI BINEFACĂTORII ACESTEI LUCRĂRI SFINTE.